SETEA: Cum găsești apă în caz de urgență

Apa e vitală pentru buna funcţionare a minţii şi a corpului – iar de funcţionarea ambelor depinde viaţa ta.

O persoană adultă poate trăi 3 săptămâni fără hrană, dar numai 3-5 zile fără apă. 57% din corpul omenesc este apă şi pentru buna lui funcţionare această cantitate trebuie să rămână constantă. Inevitabil însă, datorită organelor, funcţionării şi metabolismului, corpul pierde zilnic 1,5-2 l de apă prin urină, excremente, transpiraţie şi respiraţie. Un om poate suporta aceasta pierdere cam 3-4 zile, însă randamentul îi scade mult. După aceea urmează moartea.

În mod obiectiv, ştiinţific, ca să poată funcţiona eficient, orice om are nevoiezilnic de 2-3 l de apă pe vreme rece şi cam de 4-5 l pe vreme călduroasă. De la această necesitate vitală nu se poate face rabat, nu încape nici o tocmeală. Dar, dacă pe vreme călduroasă nevoia de apă este evidentă, pe timp de frig setea se ascunde: s-ar putea să-i simţi ghearele când e prea târziu.

Pierderea prin respiraţie şi transpiraţie creşte direct proporţional cu intensitatea efortului şi cu temperatura ambiantă. Voma şi diareea măresc şi ele pierderile. Toate pierderile trebuie înlocuite fie cu apa băută, fie cu apa conţinută în hrană.

Cum poţi reduce pierderile şi reţine apa în corp:

  • Nu te epuiza. Odihneşte-te. Nu fuma.
  • Evită încălzirea. Stai la umbră. Dacă nu găseşti un paravan sau un acoperiş, improvizează tu unul.
  • Nu sta pe solul fierbinte sau pe suprafeţe încălzite.
  • Controlează şi raţioneazătranspiraţia – NU apa.
  • Nu mânca, sau mănâncă puţin (digestia consumă apa din corp). Mai ales grăsimile se digeră greu, au nevoie de multă apă.
  • Încearcă să bei mai ales seara.
  • Nu vorbi. Respiră pe nas, nu pe gură. Se zice: a respira pe gură este ca şi cum ai băga mâncarea în nas.

Când ai apă destulă, bea mai multă decât simţi nevoia; când n-ai, micşorează transpiraţia (redu activitatea din timpul zilei şi lucrează sau călătoreşte noaptea) – dar nu raţionaliza apa.

Fă rost de apă proaspătă înainte de terminarea proviziilor. Păstrează şi economiseşte rezervele, dar caută de la început o sursă de apă. NU aştepta!

CE SĂ NU BEI

Omul lipsit de apă face orice ca să bea. Înnebunit de sete, el poate ajunge să înghită chiar benzină, lichid antigel din radiatorul maşinii sau apă de mare. Chiar dacă ai la îndemână lichide ce par bune de băut, stăpâneşte-te şi nu te repezi să bei orice!

Reguli de bază:

- Nu bea apa cu miros sau gust rău; cea în care sunt cadavre, sau din apropierea lor; cea acoperită cu o pojghiţă uleioasă sau lăptoasă.

- Pe cât posibil nu bea decât apă fiartă, dezinfectată, filtrată.

- Nu bea cu înghiţituri mari. După o lipsă mai îndelungată de apă, la început bea câte puţin.

NU bea apă de mare – deşi ispita va creşte şi tot creşte. Oricâte sfaturi sau informaţii ar fi primit, naufragiatul chinuit de sete începe să gândească tot felul de năzbâtii: poate că el este altfel decât ceilalţi oameni, poate nu va păţi nimic dacă bea apă sărată. Doar şi alţii au băut tot felul de lichide – şi au supravieţuit. Şi la urma urmelor, fie ce-o fi … şi bea (poate chiar accidental).

La început i se pare că a câştigat. Saramura îl răcoreşte, îl înviorează, îl alină şi uşurarea pare că durează un timp, până ce i se face din nou sete – şi bea din nou. Şi din nou.

Setea de dinainte de a bea, oricât era de mare, creşte acum la dimensiuni de neînchipuit. Şi nechibzuitul – acum rău bolnav, cu pulsul accelerat, limba umflată, pielea albastră, ochii holbaţi, surd, inconştient – va muri delirând.

Apa de mare poate fi folosită, însă numai la: răcorirea corpului încins; comprese răcoritoare pentru ochii orbiţi de soare, clătirea huselor, recipienţilor, vaselor cu o crustă de sare pe ele, când se anunţă o ploaie şi vrei să aduni apă cu cât mai puţină sare în ea.

Dar să nu bei niciodată apă din mare!

Urină – conţine prea multe săruri. Îţi măreşte setea. Foloseşte-o la îmbibarea unei cârpe cu care să te ştergi pe corp pentru a te răcori pe vreme călduroasă.

Alcool – nu bea niciodată,nici un fel de băuturi alcoolice. Ele extrag apa din organele vitale pentru a se digera. În plus, oricât de puţin alcool poate provoca şi acţiuni nechibzuite sau periculoase în situaţiile critice de supravieţuire. Alcoolul reduce capacitatea de efort, te face să percepi greşit distanţa, înălţimea, adâncimea ş.a.m.d.

Apa din acumulatorii cu plumb conţine acid sau plumb, ambele otrăvitoare. Suc de peşte: multe lichide extrase în acest fel sunt periculoase.

Sucuri extrase dinplante sau animale: dacă sunt lăptoase, sărate, cu gust de săpun- NU se beau;

CUM ALUNGI SETEA?

Înşeal-o: suge ceva. Încearcă şi o să vezi că merge. Dacă ţi-e frică să nu înghiţi obiectul pe care-l sugi (pentru că ar fi prea tare ori prea mare), alege ceva mic, moale şi care nu absoarbe lichid. O nucă, o pietricică, o frunză sau gumă de mestecat. Foarte potrivită ar fi o prună. Sau o bucată de ceapă.

Nu se recomandă să sugi zăpadă sau gheaţă (îţi măreşte setea şi îngheaţă stomacul). Dacă totuşi eşti silit s-o faci, atunci ţine apa topită în gură până se dezmorţeşte şi se încălzeşte; întârzie înghiţitura. Ar fi mai bine să înghiţi şi puţină mâncare împreună cu apă proaspăt dezgheţată, ca să protejezi stomacul.

Nu te agita: când n-ai apă destulă, este bine să transpiri cât mai puţin. Indiferent ce faci, gândeşte-te mereu cum să păstrezi apa în corp. Apa pierdută prin transpiraţie trebuie înlocuită, şi dacă n-o ai…

Pe timp călduros, mişcă-te încet. Nu te agita, nu te speria, nu fugi. Dacă pe vreme caniculară eşti foarte activ, nevoia de apă creşte în ritm ameţitor.

Odihneşte-te cât mai des. Dormi oricând poţi. În cazul unui grup de supravieţuitori, organizaţi lucrul prin rotaţie, în schimburi, astfel ca unii să se odihnească în timp ce un număr minim de persoane îşi îndeplinesc norma.

Adaptează îmbrăcămintea: pe vreme caniculară trebuie acoperit corpul, pentru a controla astfel evaporarea transpiraţiei. În loc să scoţi haine – mai pune pe tine. Încheie-ţi nasturii la guler, la manşete, la haină. Acoperă-ţi picioarele şi capul. Nu risipi apa din corp. Păstrează umezeala, ţinând-o în corp sau măcar pe piele.

În bătaia soarelui poartă haine albe, deschise la culoare, de exemplu o cămaşă albă peste o haină neagră. Poate că nu va fi comod, dar în felul acesta razele soarelui se reflectă şi nu mai evaporă sudoarea. Ai putea să te răcoreşti şi să te simţi bine doar dacă reuşeşti să pierzi repede transpiraţia, de exemplu dezbrăcându-te. Dar, când e cald şi nu ai şi nu găseşti apă, o astfel de plăcere ar fi un lux prea mare.

Pe vreme friguroasă sudoarea te poate îngheţa. În acest caz micşorează gradul de transpiraţie prin slăbirea hainelor strânse, dezbrăcarea gradată – la începerea mersului sau lucrului, respectiv prin îmbrăcarea, încheierea, strângerea lor la loc – când te opreşti.

Nu te încinge: pe vreme călduroasă răcoreşte-te umezind faţa, gâtul, mâinile cu o cârpă udată în apa de mare, urină sau alcool.

Stai la umbră: dacă este cald şi stai în bătaia soarelui, ai nevoie de o cantitate de două ori mai mare de apă decât la umbră. Deci, foloseşte orice umbră găseşti – lângă un automobil, un copac, o stâncă, o dună de nisip. Şederea la umbră rezolvă şi problema conservării sudorii şi potolirea acceselor de sete care se accentuează în timpul marşului. Dacă nu găseşti un adăpost, improvizează unul din orice ai la tine: pânză, haine, echipament, folosind pentru construcţie fie principiul rezemării (obţii un paravan), fie al cortului (acoperiş).

Pe vreme caldă orice adăpost trebuie să aibă găuri sau deschideri prin care să poată circula aerul. De asemenea, nu te culca direct pe sol, ci aşează-te pe ceva ridicat – temperatura e cu câteva grade mai scăzută la 30 cm. deasupra nisipului cald, solului sau stâncii. Izolează-te de sol cu orice material găseşti. Şi sub suprafaţa solului este mai răcoare.

Activitatea, mişcarea principală trebuie făcută la umbră, noaptea – de exemplu: marşul, munca. Dacă eşti silit să te deplasezi, noaptea poţi să parcurgi un număr dublu de kilometri faţă de timpul zilei, când soarele te frige, te doboară şi te înspăimântă.

Nu mânca:

a) Nimic – dacă raţia de apă este de doar 1 l/zi.

b)Proteine (ouă, lapte, peşte, brânză) – dacă dispui de maxim 5 l de apă/zi -căci digestia proteinelor necesită multă apă.

Mănâncă fructe, dulciuri, biscuiţi, plante.

CUM FACI ROST DE APĂ?

Apa poate fi procurată din: surse existente la suprafaţa pământului (râuri, pâraie, izvoare, heleştee, canaluri, bazine), surse subterane (ascunse sub un strat subţire de pământ, în zone umede, fântâni, peşteri, grote), alte surse (de exemplu sub nisipul din albia unor cursuri de apă în aparenţă secate, diferite gropi săpate pe loc, zăpadă şi gheaţă topite, rouă, plante, fructe, ploaie etc).

Ploaia – fii atent la semnele de schimbarea vremii. Fii pregătit pentru căderea ploii: curăţă vasele murdare. Majoritatea materialelor pot fi impermeabilizate prin frecarea lor cu o lumânare, cu unt sau ceară.

Ca să aduni apa de ploaie – întinde hainele. Aceeaşi treabă poţi s-o faci şi cu frunze mari de copaci. Foloseşte scorburile din copaci sau jgheaburile formate de stânci. Dacă e timp, sapă o groapă în pământ şi căptuşeşte-o cu o foaie de pânză, prelată sau plastic. Sau cu hârtie uleiată, frunze etc. Foloseşte orice poate să împiedice scurgerea apei spre solul care e la fel de însetat ca şi tine.

Firul de apă de ploaie care se scurge pe trunchiul unui copac înclinat sau pe o ramură groasă poate fi dirijat şi captat cu ajutorul unui soi de fitil lung, realizat dintr-o bucată de ţesătură (ruptă dintr- o haină) înnodată în jurul trunchiului sau ramurii, care să ajungă într-un vas. Sau, construieşte un mic baraj care să conducă şuvoiul de apă apărut spre o adâncitură din stâncă.

Roua – poate să cadă în cantitate mare chiar în deşert, în locuri aride. Construieşte (din timp) capcane de rouă: suprafeţe strălucitoare cum ar fi dosul foliei termoizolatoare (care se aşterne pe pământ pentru a dormi pe ea în excursie), sau capacul de la roata autoturismului, sau bucăţi din carcasa autoturismului, sau cutii de conserve. S-ar putea depune şi pe pietrele sau plantele din apropiere. Scoală-te devreme şi verifică. Scurge roua în vase. Adună, suge roua cu bureţi sau cârpe.

Sapă o groapă pentru rouă – pe care o căptuşeşti cu o prelată, pânză sau plastic – şi pune în ea pietre, sau bolovani curăţaţi, scoşi din nisipul deşertului. Roua se poate aduna pe ele şi apoi se scurge pe fundul gropii.

Zăpada – se topeşte neeconomicos, cu mult combustibil – şi se obţine puţină apă. Iar necesarul este de 2-3 l/zi, de persoană!

Zăpada poate fi topită şi în palmă – dar cu pericolul unor degeraturi.

Ca să topeşti zăpada, nu umple vasul sau cutia de conserve de pe foc. Pune câte puţină, nu toată deodată. Ar fi şi mai bine dacă vasul ar avea de la început puţină apă pe fund. Iar când termini de băut, lasă în vas puţină apă pentru următoarea topire. Îndeasă mereu zăpada în vas şi agită vasul în cursul topirii.

Bucăţile de zăpadă pot fi topite şi la soare, aşezate pe o cârpă neagră întinsă pe o stâncă. După ce se îmbibă, stoarce cârpa într-un vas. Cel mai bine topeşti zăpada când găteşti: cu acelaşi foc rezolvi toate treburile.

Zăpada de la adâncime este mai compactă şi se topeşte mai bine decât zăpada proaspătă, afânată de deasupra.

Gheaţa – este o sursă bună de apă. Dacă însă mai ai şi altă sursă, nu irosi combustibilul ca să topeşti gheaţa.

Apa de la suprafaţa solului. Sursele de apă pot fi descoperite prin indicii cum ar fi: potecile oilor, caprelor, vitelor; direcţia de zbor a păsărilor în timpul serii; orăcăitul broaştelor; cărările făcute de animale sălbatice care, în general, duc spre apă; prezenţa unor porţiuni cu iarbă deasă de culoare verde închis; prezenţa stufului, a trestiei, a sălciei, a plopului etc, chiar la altitudine mai mare.

Noroiul – îmbibă o pânză, o basma sau un burete în noroi, apoi stoarce-o.

Plantele – adeseori conţin apă. Plantele din familia cactusului sunt utile şi merită să fie adunate, oricât de uscat şi pergamentos le-ar fi aspectul. Cu sau fără cuţit, taie-le vârful şi stoarce-le. Zdrobeşte-le, cu o piatră – poate se scurge un lichid sau o zeamă mai vâscoasă. Dacă însă este lăptoasă, nu o bea.

Şi viţele, plantele căţărătoare, sunt foarte bune. Alege un fir, o tulpină groasă, o liană şi reteaz-o cât mai sus posibil. Apoi reteaz-o jos şi adună într-un vas zeama ce se scurge din ea (nu băga capătul tulpinii în gură ca să sugi din ea, s-ar putea să faci o iritaţie la gură sau pe piele). Dar atenţie: dacă lichidul obţinut este lăptos, nu-l bea.

Sau ia apa din frunze, înfăşurându-le (direct pe copac, sau tăiate) cu un sac sau o pungă de plastic. Apa se evaporă din frunze şi se condensează pe folie. Aranjează o pantă, un loc în care să se adune apa: un colţ de sac lăsat mai jos, un şanţ etc.





Vieţuitoarele indică apa:

Mamiferele – au nevoie de apă. Ierbivorele nu stau departe de apă (trebuie să bea în zori şi seara). Urmele animalelor converg spre apă; urmăreşte-le spre vale.

Păsările – vegetariene (porumbel etc.) nu stau departe de apă (beau în zori şi la apus). Când zboară în linie dreaptă şi pe jos – se îndreaptă spre apă. La întoarcerea de la apă zboară din copac în copac, odihnindu-se des. Păsările de apă şi cele de pradă nu beau des; nu sunt bune indicatoare pentru apă.

Insectele – albinele sunt foarte bune indicatoare. Ele se depărtează la max. 6,5 km de stup sau de apă. Furnicile depind de apă: o coloană de furnici care se caţără pe un copac probabil se îndreaptă

spre un mic rezervor de apă. Majoritatea muştelor nu se depărtează mai mult de 90 m de o apă.

Reptilele – nu sunt bune indicatoare de apă.

Apa subterană rezultă din ploi sau zăpezi care se infiltrează la mare adâncime în pământ, chiar dacă uneori solul la suprafaţă pare uscat. Procurarea apei de la adâncime necesită: efort, timp, unelte de săpat.

Nu-ţi cheltui energia într-un loc cald şi arid, căutând fără succes apa care s-ar putea să fie (sau nu) în subsol. N-are rost să cauţi, dacă nu sunt semne sau dovezi concrete că ar exista apă. Dacă nu, mai bine păstrează-ţi energia şi transpiraţia. Nu săpa niciodată cu frenezie şi la întâmplare. Merită să sapi: într-un teren cu iarbă verde şi deasă; sub o pantă; lângă plantele sau copacii care au nevoie de multă apă;, unde sunt semne că uneori, după o ploaie, locul respectiv devine un izvor.

Alambicul improvizat - dacă ai o bucată de aprox. 80 x 80 cm de folie din plastic, poţi încerca să „mulgi” solul. Metoda nu dă rezultate oricând, dar uneori poate produce chiar mai mult de 0,5 l/zi.

Într-un loc neumbrit sapă o groapă tronconică având la partea de sus diametrul de aprox. 1 m. şi suficient de adâncă ca să încapă în ea o găleată (sau orice alt vas cu gura mare). Întinde plasticul peste groapă şi fixează-i marginile cu pământ sau pietre (scoase din groapă). În centrul foliei pune o piatră, care-i va da o formă de con cu vârful în jos. Găleata sau vasul colector va avea gura cam la 5 cm sub vârful conului.

Soarele va încinge foarte tare aerul şi pereţii gropii de sub plastic – ceea ce va forţa evaporarea apei din pământ. Când aerul de sub plastic se saturează cu vapori de apă, pe suprafaţa foliei se condensează picături, căci folia este mai rece decât aerul de sub ea. Picăturile cad în vas. Instalaţia funcţionează şi noaptea, căci solul este cald, iar folia este rece. Totul este să ai răbdare.

Freacă faţa de jos a foliei cu nisip şi picăturile de apă formate vor curge mai uşor pe ea, dar vezi ca suprafaţa foliei să rămână curată. Dacă ai şi un furtun, o ţeava sau o trestie, poţi să-i înfigi un capăt în găleată. Vei putea suge apa cu ţeava, fără a mai demonta plasticul.

Apa fiind distilată are un gust stătut. Adaugă-i un vârf de sare, vars-o sau vântur-o dintr-o cană în alta. Din când în când verifică plasticul, să nu atingă pereţii gropii, căci s-ar pierde o cantitate de apă. Nici să nu atingă vasul sau găleata. Dacă plasticul este transparent, se poate vedea condensarea picăturilor.

Instalaţia colectează şi apa de ploaie. Ea funcţionează şi ca o capcană: broaştele, şerpii, alte animale mici care se strecoară înăuntru nu mai pot scăpa şi îţi completează hrana.

Atenţie: unele locuri, amplasamente, sunt mai productive decât altele. O gaură făcută în sol deasupra unui strat de stâncă seacă repede. Când producţia începe să scadă pregăteşte-te să muţi alambicul în altă parte.

Un loc bun poate da 1 l/zi timp de o lună. Dar jumătatea de litru de apă pe zi se obţine chiar şi în locurile proaste. O singură instalaţie nu produce apă suficientă pentru supravieţuirea unei persoane pe vreme caniculară, dar 2-3 bucăţi te pot ajuta să scapi.

CURĂŢĂ APA

Orice apă găseşti trebuie s-o consideri poluată. În apă se pot găsi: impurităţi solide (anorganice, organice), chimicale (metale grele, halogeni), organisme vii (bacterii, viruşi etc).

Chiar apa (aparent) foarte curată poate fi contaminată. De la robinet curge apă poluată. Iar pârâul ispititor de la munte poate a trecut deja printr-un sat, sau pe lângă o stână, sau peste un animal mort.

Deşi unii supravieţuitori au băut cele mai jegoase lichide fără să le cureţe şi nu au păţit nimic, pericolul îmbolnăvirii cu holeră, febră tifoida, dizenterie, enterită, chist hidatic ş.a.m.d. este prea mare, iar urmările prea grave, ca să-ţi permiţi riscul de a face ca ei.

Există diverse metode de purificare a apei:

a) Filtrează toată apa printr-o ţesătură sau batistă împăturită – ca să reţină suspensiile de rocă, nisip, rugină, praf. Sau, alt filtru improvizat: bagă într-o pungă de plastic, o cutie de conserve, un ciorap (curat), straturi succesive (grosime de circa 3 cm) de pietriş (jos), nisip, cărbune pisat. După filtrare apa trebuie dezinfectată cu una dintre metodele b , c , d. Filtrarea nu dezinfectează!

b) Fierbe-o bine cel puţin un minut (mai bine 10 minute), apoi las-o să-şi depună toate suspensiile. Vasul pentru fiert poate fi confecţionat dintr-o trestie de bambus, cutie din hârtie, coajă de copac (salcie).

c) Toarnă în vas puţină tinctură de iod în soluţie 10% (5 picături la un litru de apă; 10 picături – dacă apa este tulbure). Lasă să stea aşa cam 1,2 ore. Dezinfectează şi marginea vasului, scurgând peste ea şi clătind-o cu puţină apă tratată, şi mai aşteaptă un timp. Sau foloseşte permanganat de potasiu.

d) Foloseşte tablete pentru tratarea apei (având ca substanţe active clor, iod, argint), respectând instrucţiunile de pe cutia lor.

e) Folosește bijuterii din argint cât mai pur (lasă-le câteva ore în apă – înainte de a o bea).

f) Gustul apei poate fi îmbunătăţit adăugându-i puţină sare, sau vânturând-o dintr-un vas în altul.